Povești pentru băieți, Editura Flamingo GD
Verdict
Un "NU" foarte categoric: nu vă irosiți banii pe această carte.
Context
Recenzia aceasta se referă la cartea "Povești pentru băieți" de la Editura Flamingo GD, disponibilă aici.
Am primit această carte cadou și suntem extrem de recunoscători persoanei care s-a gândit la noi. Ne-a bucurat mult gestul și faptul că a ales o carte cu ilustrații mari și atrăgătoare. Însă cu atât mai mare ne-a fost dezamăgirea când am constatat calitatea îndoielnică a textului. E trist să vezi cum o editură nu pare să-și fi dat deloc interesul când a recreat aceste povești clasice.
Noi locuim într-un loc unde limba comunității și a școlii nu este româna. Momentele de expunere la limba română sunt relativ rare, deci prețioase, pentru familia noastră. De aceea contează atât de mult pentru mine calitatea textelor la care au acces copiii mei. Cărțile de povești cumpărate din România sunt modul principal prin care păstrăm limba aceasta vie, prin care construim un vocabular bogat și ne creștem puterea de exprimare. Mă doare inima când văd asemenea texte publicate de profesioniști în domeniu și acceptate de librării.
Așa că trimit un mesaj în vidul internetului, către editurile din România:
Ce scrieți, editați și publicați contează! Sunteți creatori de limbă: de cuvinte, de expresii, de schelele pe care le folosim să organizăm și să înțelegem lumea din jurul nostru. Ce nu poți descrie, nu poți înțelege în profunzime. Voi puneți bazele firelor logice ale gândirii și ale narațiunii noastre interioare. Învățăm din ce citim ca să putem sa ne exprimăm mai bine gândurile. Căci gândurile devin destin. Fiți conștienți de cuvintele voastre!
Fii conștient de cuvintele tale, căci devin acțiuni.
Fii conștient de acțiunile tale, căci devin obiceiuri.
Fii conștient de obiceiurile tale, căci devin caracter.
Fii conștient de caracterul tău, căci devine destin.
~ Lao Tzu
Puncte pozitive
Ilustrațiile mari și culorile intense atrag atenția copiilor, în special a celor mai mici. În imagine puteți observa textul foarte scurt și ilustrația care acoperă ambele pagini, creând un tablou continuu. Din păcate lupoaica seamănă mai mult a vulpe :(

Selecția poveștilor este un punct forte al cărții – cele 8 povești clasice reunite aici sunt repere ale literaturii pentru copii. Iată cuprinsul - observație: lipsesc numerele de pagină.

Puncte negative
Fizic, legătura cărții este de calitate proastă – coperta s-a desprins de pagini, la cotor, aproape imediat.
Titlul cărții: de ce aceste povești au trebuit vândute drept a fi "pentru băieți" nu îmi este clar.
Textul poveștilor este prescurtat excesiv, folosește exprimări stângace, și are lacune logice în narativ. Pentru a ilustra aceste probleme, redau mai jos textul integral, preluat exact așa cum e publicat (incl. greșelile de ortografie), al primei povești – Cartea junglei. Celălalte sunt similar scrise.
Textul original
O panteră blândă, pe care o chema Bagheera, colinda prin junglă, când, deodată, văzu un coș micuț. Pantera exclamă: „E un pui de om! Și chiar știu o familie potrivită pentru el." Bhageera luă copilașul și îl duse unei lupoaice mamă, care tocmai născuse cinci pui.
Lupoaica mamă l-a crescut cu bucurie pe băiețel alături de puii ei. El începu să cunoască jungla. Îl chema Mowgli și, încet-încet, începu să se obişnuiască cu viața în junglă, să cunoască jungla și legile ei. Cei mai buni prieteni ai lui, pe care îi iubea mult, erau Bagheera şi lupii.
Într-o zi, Shere Khan, un tigru care mânca oameni, se întoarse în vizuina sa după ce făcuse o victimă. El mergea des în sat și omora oameni, întorcându-i pe aceștia împotriva celorlalți locuitori ai junglei. La urechile lui Shere Khan ajunse vestea că în junglă există un pui de om. El voia să-l găsească și să mănânce puiul de om cât mai repede.
Bagheera îl avertiză pe Mowgli de primejdia ce-l paște, ca Shere Khan să-l mănânce. Dar Mowgli i-a răspuns: „Nu mă tem de tigru. Îi am alături de mine pe lupi și pe tine, Bagheera." Dar pantera și lupii se temeau, totuși, pentru viața lui Mowgli, ştiind cât de mult i-ar plăcea lui Shere Khan să-l mănânce. Astfel că au hotărât să-l ducă pe băiat într-un sat locuit de oameni, unde el putea fi în siguranță.
În dimineaţa următoare, Bagheera și Mowgli au plecat spre satul locuit de oameni. Acesta era foarte departe de junglă și le-a luat câteva zile să ajungă până acolo. Pe drum s-au întâlnit cu şarpele Kaa. Acesta îşi înfăşură strâns inelele corpului în jurul lui Mowgli, încercând apoi să-l omoare. Bagheera observă la timp și se repezi să-l salveze pe Mowgli.
Într-o zi, niște maimuţe răutăcioase l-au capturat pe Mowgli, în timp ce se juca cu ursul Bhaloo. Băiatul ţipă cât putu: „Ajutor, Bhaloo! Ajutor, Bagheera!" Maimuţele au promis că-l eliberează pe Mowgli numai dacă el le învață cum să facă un foc, așa cum fac oamenii. Bhaloo s-a luptat cu maimuţele din răsputeri, lovind în dreapta și-n stânga.
Totuşi, Shere Khan i-a luat urma lui Mowgli, fapt de care și-au dat seama prietenii lui când au văzut semnele labelor tigrului lăsate pe drumul către sat. Mowgli era acum hotărât să-l omoare pe Shere Khan. Mowgli goni o turmă de bovine spre tigru, și în învălmăşeala creată Shere Khan a fost zdrobit și a murit.
Bagheera, Bhaloo și șarpele Kaa, care a devenit prietenul lor, l-au însoţit pe Mowgli până la marginea satului. Băiatul nu se îndura să se despartă de familia sa. Dar Mowgli văzu o fată care îi făcu semn să se apropie, iar el se îndreptă către ea. Mowgli se hotărî să rămână în sat și să trăiască asemeni oamenilor de aici.
După mine, textul ar fi curs mai frumos și fluent în felul următor. Am adăugat minimum de detalii necesar pentru a îmbunătăți firul logic al poveștii (cum se înșiruie acțiunea cronologic, prezentarea personajelor, evitarea propozițiilor prea lungi etc.), prezentând astfel o variantă mai cu sens, care s-ar fi încadrat totodată în spațiul alocat. Nu sunt un editor profesionist și nici scriitoare - fără îndoială textul meu mai poate fi îmbunătățit. Cred totuși că versiunea de mai jos e mai bună decât cea originală. De ce oare o editură profesionistă nu a putut face măcar atât?
O panteră blândă, pe nume Bagheera, se plimba, într-o zi, prin junglă, când dădu peste un coș micuț. Pantera exclamă: „Ia uite! Un pui de om! Cred că știu o familie care l-ar putea adopta." Bagheera luă copilașul și îl duse unei lupoaice care tocmai născuse cinci pui.
Lupoaica l-a botezat pe copil Mowgli și l-a crescut cu drag alături de puii ei. Pe măsură ce creștea, Mowgli se adapta tot mai bine la viața în junglă, învățând legile ei și legând prietenii. Cei mai buni prieteni ai lui erau Bagheera și frații săi lupi.
Dar unele animale din junglă erau mai puțin prietenoase. Tigrul Shere Khan, spre exemplu, era periculos: mânca oameni. Locuitorii satelor de la marginea junglei îl știau și îl urau pe Shere Khan pentru că le aducea numai nenorociri. Într-o zi, vestea că în junglă locuiește un pui de om ajunse și la urechile tigrului. Acesta imediat îi puse gând rău copilului, hotărând să-l găsească și să-l înfulece.
Aflând de intențiile lui Shere Khan, Bagheera îl avertiză pe Mowgli de primejdia ce-l păștea. Dar Mowgli îi răspunse: „Nu mă tem de tigru. Vă am alături pe lupi și pe tine, Bagheera." Însă prietenii lui Mowgli înțelegeau pericolul în care se afla de fapt băiatul – toți știau de reputația teribilă a lui Shere Khan. Hotărâră să-l ducă pe fratele lor om într-un sat locuit de semenii săi, unde să fie mai în siguranță.
Așadar, Bagheera îl luă pe Mowgli și porniră la drum. Călătoria a fost lungă și anevoioasă, satul fiind la câteva zile distanță. Pe drum se întâlniră cu un șarpe pe nume Kaa. Acesta încercă să-l mănânce pe Mowgli, înfășurându-se strâns în jurul corpului său. Din fericire, Bagheera a observat la timp încercarea lui Kaa. L-a lovit tare cu laba ei puternică, salvându-l astfel pe Mowgli.
Au mai mers ei o bucată de drum și s-au întâlnit cu Bhaloo. S-au împrietenit repede cu acest urs simpatic care a convins-o pe Bagheera să facă un popas. Bhaloo l-a luat pe Mowgli la joacă și, după multă distracție, au adormit amândoi, plutind agale pe un râu mic și molcom. Nici nu și-au dat seama că niște maimuțe răutăcioase îi urmăreau din copaci, cu gândul să-l răpească pe Mowgli.
Când Bhaloo a început să sforăie, maimuțele l-au prins pe Mowgli și l-au tras în sus, printre crengi. Băiatul a țipat cât a putut de tare: „Ajutor, Bhaloo! Ajutor, Bagheera!" Dar a fost prea târziu. Mowgli s-a văzut purtat până la regele maimuțelor. Acesta i-a cerut puiului de om să-l învețe cum să facă focul. Dar Mowgli, fiind crescut în junglă, nu știa cum să facă așa ceva. Regele maimuțelor era convins că Mowgli îl minte și nu voia să-i dea drumul. Din fericire pentru băiat, Bhaloo și Bagheera au reușit să-l găsească. S-au luptat vitejește cu maimuțele și l-au eliberat. Cei trei au fugit din regatul maimuțelor, pornind din nou la drum spre satul oamenilor.
Între timp, Shere Khan i-a luat urma lui Mowgli. A dibuit planul prietenilor noștri și a început să dea târcoale satului, lăsând urme pe drumul ce ducea într-acolo. Când s-au apropiat de sat, cei trei au văzut urmele labelor tigrului. Mowgli a înțeles că nu putea să trăiască în pace atâta vreme cât Shere Khan era în viață. A pus, așadar, la cale o cursă: l-a atras pe tigru într-o strâmtoare și a mânat o turmă de bovine pe drumul îngust. În învălmășeala creată, Shere Khan a fost zdrobit și a murit.
În sfârșit, Mowgli era cu adevărat în siguranță. Bagheera și Bhaloo îl însoțiră până la pârâul din marginea satului. Momentul despărțirii se dovedi foarte dificil – băiatul nu se îndura să le spună adio prietenilor săi. Chiar atunci Mowgli observă o fată care lua apă de la pârâu. Nu mai văzuse niciodată un pui care să semene cu el – cu trepidație și curiozitate o urmă. Și uite așa, cu pași mici și nesiguri, Mowgli intră în satul oamenilor și rămase acolo, să trăiască cu semenii săi.